Traduceri medicale

Traduceri medicale efectuate de personal autorizat calificat

Pentru traduceri medicale, limbajul medical nu este doar un vocabular care reflectă realitatea, iar unitățile sale constitutive nu sunt numai etichete aplicate referenților; limba este un tot, un sistem ordonat ierarhic, în interiorul căruia sensul și valoarea termenilor din traducerea medicală rezultă din relațiile pe care aceștia le stabilesc între ei.

Traduceri medicale la Roma

Orice traducere poartă amprenta sufletului traducătorului. Uneori e chiar mai puternică decât cea a autorului.

– George Budoi

Completează formularul pentru a cere o ofertă de preț gratuită

Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.









Max 5Mb. Fișiere permise: .doc, .docx, .pdf, .odf, .zip, .rar, .7z, .jpeg, .png, .tiff







Traducerea documentelor medicale

Pentru realizarea unei traduceri medicale este nevoie de cunoașterea unui limbaj medical ce se însușește doar în învățământul superior, în facultate, sau pe parcursul unor cursuri de specialitate.

Așadar, doar o colaborare între personalul medical care cunoaște abrevierile, termenii medicali de specialitate și un traducător autorizat specializat în traduceri medicale poate duce la traducerea la perfecțiune a unui text din medicină.

Vă puteți baza pe serviciile 101ProServices pentru promovarea produsele și serviciilor dumneavoastră în domeniul medical. Experiența noastră acoperă toată gama de traduceri medicale și vă garantează găsirea celor mai bune soluții pentru proiectele dumneavoastră.

Traducere documente medicale
Traduceri medicale la Roma
Traduceri pentru doctori

Traducerea documentelor medicale

Lucrări medicale de specialitate:

  • analize și acte medicale, certificate medicale, adeverințe medicale, vaccinuri;
  • rapoarte RMN, CT, PET/CT
  • radiografii, ecografii, examene imunohistochimice, examene colonoscopice
  • articole medicale, documente de informare a pacienților
  • informații despre pacienți, scrisori medicale, fișe medicale, bilete de externare
  • rețete medicale
  • ghiduri de utilizare pentru personal medical și pacienți
  • echipament medical: manuale și broșuri de prezentare
  • chestionare medicale
  • studii clinice, farmacologie, biologie
  • texte din orice specialitate medicală

101ProServices vă oferă servicii specializate de traduceri medicale pentru următoarele limbi:

  • traduceri medicale italiană-română-italiană;
  • traduceri medicale germană-română-germană;
  • traduceri medicale engleză-română-engleză;
  • traduceri medicale franceză-română-franceză;
  • traduceri medicale spaniolă-română-spaniolă;
  • traduceri medicale rusă-română-rusă;
  • traduceri medicale maghiară-română-maghiară;
  • traduceri medicale chineză-română-chineză;
  • traduceri medicale turcă-română-turcă;
  • traduceri medicale bulgară-română-bulgară.